Este inginer, pasionat de fotografie, isi iubeste enorm familia si este daruit total unei arte unice a miscarii, provenita din Extremul Orient, cu sase secole in urma. Sub duritatea lui se ascunde un suflet tandru si generos, dar si nervii de otel care l-au adus si il mentin in lumea extrem de mica a marilor maestri budoka.
Povestea artelor martiale incepe in Japonia, cu sase veacuri inapoi, iar numele tehnicilor de lupta, prea putin stiute cu adevarat, starneste inca fiori: aikijitsu, nihon ju-jutsu, renshi, kendo ninja, karateka – oameni-umbre, imbracati in alb, capabili sa spulbere cu mainile goale un adversar.
Asta este, cel putin, imaginea pentru cei mai multi dintre noi.
Un romantic cu nervi de otel
Dincolo de imagine insa, persoana maestrului Liviu Badescu – hanshi (termen care, aveam sa aflu, inseamna in limba japoneza „mare maestru, model”, dar care se inlocuieste ca forma de adresare cu sensei – profesor) 8 DAN Karate – este complet neasteptata. Inalt si suplu, doar fibra si nerv, rezultat, probabil, al multelor ore de antrenament din dojo – dur, sobru, calculat si cu privirea ferma, are permanent trasaturile incalzite de un zambet venit dinauntru si poarta in ochi o expresie sagalnica.
Pe strada, l-ai lua ca pe un trecator oarecare, fara sa-ti treaca prin cap ca, in doua-trei secunde, ar putea culca la pamant un zdrahon numai cu muchia palmei, ori ca nimereste o tinta cat o carte de joc, de la vreo 20 de metri. Te-ai astepta sa fie un cinic, dar este un intelept, la fel cum l-ai putea crede un pragmatic desavarsit, pentru a-l descoperi, de fapt, ca pe un romantic-realist.
Prima data te uimeste energia extrordinara pe care o imprastie in jurul lui. Are ceva dintr-un aventurier fermecator si misterios, dar, ciudat, prezenta lui iti transmite o stare ciudata, ca un soi de anestezie nervoasa. Apoi, vorbindu-ti, descoperi ca face parte din acea specie rara a oamenilor complet integri, care nu dau inapoi in fata obstacolelor si care se revolta in fata tuturor formelor de meschinarie:
„Pentru mine, povestea vietii mele nu este una spectaculoasa. Multi spun ca drumul meu e unul de succes, dar eu am ezitari in a considera ca citind sau facand ceva ce ai vazut la o alta persoana vei reusi la fel. Eu cred ca parcurgerea acestui drum ar trebui sa fie jalonata de reperele numite valoare si onestitate. Nu trebuie sa confundam un om de succes cu un om de valoare.
„Eram timid, dar nu retras”
Ingredientele care-l formeaza nu sunt intotdeauna aceleasi. Dar valoarea si succesul nu se elimina reciproc si vreau sa mentionez ca toroanele funiei vietii mele – educatie, invatamant, arte martiale, pasiunile mele – s-au impletit toate, mereu, cu aceeasi dorinta de performanta si progres”.
Liviu Badescu a descoperit artele martiale pe la varsta de sapte ani si a pornit sa invete aikijitsu si karate in comuna natala, Plenita, pentru a se apara de violentele la care era expus din partea colegilor mai mari. „Dupa o astfel de disputa, a fost un moment in care am inteles, intr-un fel sau altul, ca lupta impotriva mai multor agresori necesita cunostinte mult mai avansate.
Maestru recunoscut la 23 de ani
Aceasta era prin 1971, atunci cand artele martiale nici macar nu erau cunoscute la noi in tara. De aici poate a plecat scanteia si dorinta de a evolua si a ma perfectiona in arta luptei. Nu stiam nimic despre stiluri de lupta si altele asemenea, nu doream decat sa pot raspunde agresiunii asupra mea. Eram doar un copil in clasa a III-a…”.
Dupa ce a absolvit Colegiul National Carol I din Craiova, Liviu s-a inscris la Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanica, iar in studentie a infiintat chiar un club, pentru a se antrena, chiar daca artele martiale erau interzise in Romania acelor vremuri.