Spiritul acțiunii

Goshin-do înseamnă acțiune. Nu vă închipuiți că intotdeauna veți fi capabili să vă dezarmați adversarul numai prin puterea minții. Însă această acțiune trebuie să existe pentru ca viața oamenilor să fie mai plină. Mulți dintre marii experți japonezi de Arte Martiale au trăit în atmosfera acțiunii, a luptei pentru supremația stilului sau școlii pe care le-au fondat. Elevii lor au trăit în aceeaşi atmosferă şi astfel spiritul stilului s-a păstrat. Pe măsură ce noile generații au preluat cunoştințele înaintaşilor, tehnica s-a păstrat nealterată, dar, de multe ori, spiritul şcolii a fost greu să se mențină viu. Acest lucru a făcut ca odată cu trecerea timpului, anumite sisteme de luptă să se adapteze cerințelor spectacolului modern.

Consider de datoria noastră să păstrăm tradiția aşa cum am primit-o de la înaintaşi, să nu distrugem şi să nu pierdem nimic din ,,spiritul acțiunii”. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât o prezentare clară, precisă, a aspectelor pozitive şi negative ale unei actiuni sau tehnici trebuie făcută riguros.

Nu poți avea pretenția ca elevii tăi să învețe în acelaşi timp şi ceea ce le explici şi modul de predare a acțiunii. De exemplu, orice limită; orice tehnică poate fi nelimitată. Spun acest lucru gandindu-mă nu la cinematica acesteia, care este foarte bine stabilită, ci la interiorul nostru, care este reprezentat de această tehnică. Uneori poți fi obosit, alteori odihnit, câteodată poți fi bucuros, alteori nefericit. Toate aceste stări se vor regăsi in tehnica ta. Aceasta nu înseamnă ca eficacitatea ei scade, ci doar ca energia psihica ce contribuie la derularea tehnicii este mai mare sau mai mică.

Nu te gândi la rezultatul actiunii tale, încearcă doar să exprimi starea ta interioară cât mai corect cu putintă. Nu pot explica aceste lucruri. Repetă permanent şi vei ajunge să intelegi ceea ce spun. Această senzație se va naşte şi în tine, pentru că trăirile acestea se găsesc în fiecare om, în stare latentă. Nu trebuie decât descoperite şi aduse la lumină.

Acțiunile tale sunt rezultatul educației, culturii, înclinațiilor şi caracterului tău. Trăieşti în câmpul conștiintei proprii, alcătuită din cunoştințele şi din influențele pe care aceasta le primeşte. Din acest punct de vedere, tu poți reprezenta o uriaşă forță de luptă, fiind un om al cărui trecut a înmagazinat multă experiență şi al cărui psihic s-a schimbat mult. Această mutație produsă în tine face ca gândirea să nu mai afecteze acțiunile tale. Nu trebuie, de exemplu, numai să fii conștient de natura şi structura unui atac, ci şi să-l intuieşti şi să fii capabil să-l anihilezi imediat ce începe să se contureze. Dacă vei permite unui atac să se dezvolte, fie şi pentru numai câteva sutimi de secundă, în cel mai fericit caz te vei alege cu o cicatrice.

Această atitudine depășește posibilitățile unei reacții obișnuite, care este, totdeauna, precedată de o mică ezitare. Acțiunea spontană, căci despre ea este vorba, este întotdeauna eficace. Eficacitatea şi reuşita nu survin decât atunci când acțiunea urmează unei vederi clare.

A vedea cu claritate înseamnă, de fapt, a acționa. lar acțiunea în situații de criză (pericole imediate etc.) este instantanee. Nu ai posibilitatea să conştientizezi ce se intâmplă pentru că nu ai timp. Pericolul însuşi este cel care te indeamnă la acțiune şi nu uita că acțiunea, în ultimă instanță, înseamnă libertate. Viziunea de ansamblu este importantă. Fără ea, toate acțiunile tale sunt sortite eşecului. Nu există posibilitate de reuşită dacă gândeşti altfel.

Împleteşte întotdeauna acțiunea cu gândirea şi nu uita că practicarea unei Arte Marțiale este, în primul rând, o activitate de natură spirituală. Noțiunea de gândire totală (holistică) înseamnă, pe de o parte, utilizarea tuturor energiilor disponibile pentru atingerea unui anumit scop şi, pe de alta parte, renunțarea – pentru moment- la orice altă preocupare sau scop.

Atunci când doreşti cu tot dinadinsul victoria, reacțiile tale devin accelerate şi controlul luptei poate sa iți scape. Poți face lucruri nesăbuite, numai şi numai pentru că vrei cu disperare să fii cel mai bun sau pentru că vrei sa-ți păstrezi reputația pe care numai tu o vezi șifonată. Atitudinea ta mentala trebuie sa se adapteze situației, dar fără grabă.

Acțiunea impulsivă, necontrolată, precipitată măreşte disensiunile interumane. În clipa în care cineva acționează, astfel incât să trezească vreun resentiment sau vreo rezistență, oricare altul poate lua aceeaşi atitudine şi, astel, poate apărea o confruntare care, în alte circumstanțe, ar fi putut sa fie evitată. Orice acțiune născută din confuzie nu face altceva decât să accentueze şi mai mult confuzia. Dacă nu dai dovada de tact și de ințelepciune poți ajunge în situații necontrolabile. Factorul psihologic care apare aici este important.

Dacă cineva te provoacă, nu trebuie să reacționezi. Sfatul pe care ți-l dau este acela de a acționa. Diferenta dintre cele două recomandări nu este doar grafică. A reacționa înseamnă a fi întotdeauna dependent de agresorul tău. Tu reacționezi în funcție de atacul lui, deci nu poți avea inițiativă. A acționa presupune, ca punct de plecare, propriul spirit, propria conştiință. Atacul tău pleacă fără a fi dependent de cineva, de ceva. Acțiunea este precisă şi perfect coordonată atunci când se pune problema autoapărării.

Într-o astfel de situație lupta se desfăşoară rapid. Între începerea acțiunii și rezultatul ei există o perioadă de timp ─ niciodată aceeași ─ numită zonă de risc. Este o perioadă relativ scurtă, dar care solicită din plin psihicul celui angajat în ea. Teama care apare există numai în minte. Dacă acționezi, vei descoperi că ea nu mai există.

Când cineva depăşeşte limita bunului simt, mai mult chiar, încearca să te agreseze fizic, determină-l să-şi schimbe conduita. Daca nu răspunde unei comportări civilizate, nu-ți mai pierde timpul cu amabilități. Trebuie să reduci pe cât posibil zona de risc despre care tocmai am vorbit şi în care eşti destul de expus. Cheia succesului unei asemenea acțiuni constă în a fi pregătit pentru o asemenea situație. Adică să poți anticipa reacțile adversarulul.

A anticipa înseamnă, pur şi simplu, a prevedea. Furia adversarului trebuie să te lase netulburat. Un corp şi o minte antrenate în tehnici marțiale şi într-o filozofie a luptei nu pot deveni neliniştite în fata oricăror amenințări. Absoarbe furia agresorului fără a fi afectat de ea şi începe să acționezi prin intermediul ei. Furia adversarului înseamnă energie și energia acestuia poate fi transformată şi folosită, tu devenind, în acest fel, mai puternic și mai eficient. Atacul advers trebuie absorbit, energia acestuia de asemenea.

Procesul care se desfăşoară între voi devine astfel unul dialectic. Aceasta înseamnă că mişcarea unuia include mişcarea celuilalt, că spiritul sau energia unuia o include pe cea a polului opus. Teama proprie trebuie controlată pentru că ea îi poate indica oponentului tău faptul că dai dovadă de slăbiciune şi, de cele mai multe ori, invită agresorul la atac. Odată ce devii conştient de efectele pe care stăpânirea de sine şi calmul le au asupra ta vei putea aborda orice acțiune, având siguranța că o vei finaliza cu succes.

Obținând liniștea minții, vei obține şi liniștea inimii. Mulți Maeștri cu care am studiat spun că Artele Marțiale trebuie să fie făcute cu mintea şi cu inima. O minte și o inimă liniştite te vor ajuta să dai dovadă de mai multă claritate, de mai multa imaginație, de mai multă detaşare. Iți vei da seama, in acest moment, că, de fapt, adversarul nu luptă împotriva ta, ci impotriva lui. Aşteaptă acest moment sau încearcă să-l creezi.

Acționează cu demnitate, fortă și curaj în directia cuvenită pentru a găsi soluțiile care te vor ajuta sa întelegi ce reprezintă viața și cum poate fi ea respectată şi apreciată.

Goshin-do-ul reprezintă meditație în mişcare.

lată așadar un nou mod de a medita. Toate acțiunile pe care le întreprinzi trebuie să se transforme în meditație. Atâta timp cât un lucru sau o acțiune te determină sa fii mai conştient, poti fi sigur că te aflii pe un drum al intelepciunii şi totul, în acest caz, va fi, cu sigurantă, bine.

 

Materialul de față este preluat din cartea „SPIRITUL GOSHIN-DO. ŞANSA UNEI NOI EXISTENTE” – LIVIU BĂDESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *